În inima Bucureștiului
la Piața Romană
se ridică o casă cu suflet vechi și pereți care au auzit șoapte, râsete și destăinuiri de altădată. Construit la începutul secolului XX, fostul Palat Angelescu a fost martorul unei epoci de aur – baluri elegante, discuții politice aprinse și iubiri interzise. Dar într-o noapte de toamnă, într-un București învăluit de parfum de tei și fum de țigară, casa și-a schimbat destinul pentru totdeauna.
Se spune că
într-una dintre serile
în care elitele orașului se adunau la conac pentru dineuri și muzică live, a apărut ea: o femeie necunoscută, cu ochi întunecați ca miezul nopții și mers domol ca o melodie de tango. Purta o rochie roșie, iar în jurul ei plutea o tăcere grea, ca înaintea furtunii. Nimeni nu știa de unde a venit. Toți o numeau simplu – Zaraza. Era ca un cântec pe care nu-l poți uita.
Se îndrăgosteau
de ea poeți
ofițeri, muzicieni. Unul a scris despre ea versuri pe șervețele de mătase, altul i-a jurat dragoste cu un pistol pe masă. Până și cântărețul Cristian Vasile, se spune, a cunoscut-o aici, în acea noapte fermecată. Și așa s-a născut melodia „Zaraza” – un cântec despre dor, pasiune și un amor care mistuie. Dar Zaraza n-a fost doar o muză. A fost un mister care a lasat in urma decat o intrebare : a existat cu adevarat, sau a fost doar o himera nascuta din dor?
Poate că
Zaraza n-a plecat niciodată
Poate că legenda ei a așteptat doar clipa potrivită să revină la viață. Astăzi, în inima Bucureștiului, Casa Zaraza nu e doar un loc – e o promisiune: că magia există, că iubirea dăinuie, și că poveștile nespuse nu mor niciodată.
